I S T O R I A
SATULUI GORDINEŞTI
Satul Gordineşti, raionul Edineţ, este atestat pentru prima oară în anul 1429
cu denumirea Neagăuţi. Un document din anul 1576, confirmă schimbarea numelui vechi al satului Neagăuţii cu cea de Horbineşti, de la care a şi derivat actuala denumire.
Conform unor interpretări, numele de Horbineşti vine din sl. gorb ceea ce înseamnă movilă sau deal, la care s-a adăugat sufixul – ineşti. Vatra veche a satului este aşezată pe malul râuleţului Racovăţ, între dealuri înalte şi stâncoase, ceea ce poate fi un argument în plus la etimologizarea numelui satului.
În anul 1760 pe locul unde se află astăzi s.Gordineşti s-a aşezat cu traiul un om cu numele Gordînschii – voevod polonez pedepsit şi trimis în pustiu. Casa lui a fost pe stîncă, în grădina lui Mihail Cibotaru, unde a trăit Lidia Drăgan. Avea un bordei cu 3 odăi.
După el au mai venit 6 oameni, cu care lucra împreună. În anul 1762 au trecut cu toţii Prutul şi de acolo din Romania au adus-o pe Alba, care a fost soţia lui Gordînschii. Alba era moldoveancă. Pînă în anul 1770 s-au însurat toţi bărbaţii. Gordînschii fiind militar era om disciplinat şi toţi i se supuneau. Aveau oi, vaci, cultivau mălai tătăresc din care făceau pîine şi mămăligă. Mălaiul î-l păstrau în gropi săpate în pămînt. Printre ei erau oameni pricepuţi la toate. Unul din ei pe nume Tănase Ferea a construit moara cu lopeţi. Locul ei era la Iorga în grădină, unde trăieşte astăzi Mancuş Victor(a lui Valuşa).
În anul 1795 Gordînschii s-a ridicat cu o brigadă de haiduci contra turcilor care au năvălit în ţară. Mai tîrziu însă turcii i-au biruit, le-au luat tot ce aveau pe lîngă case, femeile şi copiii în robie. În sat rămase numai Gordînschii cu Tănase. Nu departe de sat ei au găsit o fetiţă de 10 ani, pe care o chema Floarea. Turcii nu l-au omorît pe Gordînschi, fiindcă el s-a prezentat a fi voevod polonez, pedepsit şi trimis în pustiu. Pe ceilalţi 4 oameni ai lui i-au înmormîntat în grădina la Vicol, nu departe de Vatra Iazului.
În 1810 în sat trăiau de acum 16 familii, ei lucrau la 4 turci, care au rămas în sat şi se ocupau cu diferite meşteşuguri. Unul dintre ei trăia în „corhană” şi împreună cu cîţiva oameni scoteau piatră de var şi de construcţii.
Ei au început a construi case de locuit în loc de bordee. Mai tîrziu aici a venit un bolşevic din Rusia pe nume de Tarbis Grigore, zis Hriţu, care a săpat un bordei în stîncă, nu departe de izvoara din pădure.
Alt turc trăia pe altă stîncă aproape de Gordînschii. Al treilea turc trăia cu Tănase „morarul” şi se ocupa cu arderea varului şi a gipsului în grădină la Nicolae Hiznicenco. Al patrulea – sta la marginea cimitirului,unde trăieşte astăzi Vasile Tabac(a lui Cuţachi). El se ocupa cu arderea cărămizilor, străchinilor, hîrgăilor. Pînă astîzi nu departe de izvoară se văd în mal rămăşiţe de cuptoare, cioburi de vase din lut.
Toţi oamenii din sat lucrau împreună cu turcii. Între timp Floarea crescuse. Oamenii î-şi construise case în vale, între malurile rîului Racovăţ. Un turc a peţit-o pe Floarea, ea n-a vrut, dar a dat cuvîntul că dacă turcul va face biserică pentru creştini şi va săpa o fîntînă în numele ei, apoi ea se va căsători cu el. În anul 1818 a fost terminată fîntîna din şes şi biserica veche construită din lemn, care se află îăn cimitirul vechi, dar Floarea nu s-a căsătorit cu turcul. Atunci el a omorît-o şi au înmormîntat-o în grădină la Vasile a Tolociţei.
După un an, doi turci pleacă cu toţii din sat, dar au lăsat un temnic construit din piatră în grădină la Mitruţă Albu, care nu poate fi descuiat. După doi ani, în 1822 moare Gordînschii, conducerea satului o preia Lucan. De acum în cele 4 gospodării trăiau 28 oameni. Gordînschii a fost înmormîntat la biserica veche, după cum a spus el şi în loc de cruce să-i pună o piatră, pe care s-o poată ridica cu 28 oameni, pe care i-a condus el. Piatra se află şi astăzi în cimitirul vechi, la 30de stînjeni de la locul bisericii vechi.
În anul 1832 moare Lucan. El avea în stăpînirea lui 41 de oameni. El a fost înmormîntat alături de Gordînschii, cruce n-are, dar la capul lui a fost pus un stilp de piatră, cu inscripţia în limba greacă, se poate vedea şi astăzi.
După Lucan conducerea satului o ia boierul Scordilă, om stăruitor, care a mărit satul construind 12 bordee pentru 60 de persoane, care erau construite în apropierea celor 4 gospodării. El a avut doi feciori şi o fiică, a condus satul timp de 17 ani.
În 1849 moare Iulii Scordilă şi locul î-l ia fiul lui Nicolae Scordil. În sat de acum erau 96 oameni. Nicolae Scordilă a avut un fecior, care a vrut să schimbe numele satului în „Svetov”, dar la „svod”(adunarea de popor) oamenii din sat n-au dat voie, fiindcă au vrut să păstreze amintirea despre Gordînschii,şi cu atîn mai mult că satul nostru este înconjurat şi stăpînit de stînci, care în limba rusă sunt „gorî”.
În 1967 conducerea satului trece la boierul Svetov, care a avut doi feciori şi o fiică, pe care o chema Maraşcinsca. Svetov a construit două bordee pentru lucrători. Lumea s-a mulţumit. Fiul lui Svetov Costea a fost militar şi avea un rang mare în armată. În anul 1872 s-a luat de la boieri jumătate din pămînt şi l-au împărţit oamenilor zis „nădel”. Pe atunci în Gordineşti trăiau 152 famili, care au primit cîte 9 desetini, imaş şi corhana cu pădure. Pămîntul a fost împărţit de inginerul Petru Andreevici Crăciun, frate cu Leontie Crăciun, El era om deştept, pe care boierii l-au trimis la învăţătură la Kiev pe banii lor.
În 1878, la adunarea de obşte boierul Costea a propus să se construiească biserica din piatră, fiindcă cea veche a ars, fiind din lemn, şcoală, casă pentru popa. Această casă a fost terminată în 1884. Boierul Costea a murit în spital la Odesa şi l-au adus la Gordineşti, într-un sicriu de schijă turnat. A fost înmormîntat într-un beci în dreapta bisericii vechi, împreună cu soţia şi o fiică, care a ars. Locul se vede şi astăzi, de asupra este o lespede mere din granit negru. Conducerea satului o ia fratele lui Nicolae, care avea trei fete. Pe una din ele o chema Pazia. La boier lucrau, zideau şi Pazei i-a plăcut unul, cel mai sărac, dar cel mai deştept. Tatăl n-a lăsat-o nici într-un caz să se căsătorească cu el, spunînd că o s-o împuşte. Pazia n-a ascultat şi s-a măritat cu el. Ea n-a primit nimic ca zestre. Pusă la cale de Mistruian, bărbatul ei,ea a căpătat prin judecată 500ha de pămînt. Au trăit lîngă puntea din şes, apoi şi-au construit o curte în deal, pe lîngă moară.
Din anul 1885 conducerea satului era aleasă de obşte. Aceşti conducători se numeau „staroste”. Primul stariste a fost Baceanu Vasile a lui Nică Baceanu, al doilea – Gheorghe Pîntea (tatăl lui Sava Pîntea), al treilea – Gheorghe Ciobanu.
În anul 1890 a venit în sat un boier evreu, care a cumpărat multe moşii din satele vecine Feteşti, Trinca, Corjeuţi. El a cumpărat şi pădurea unde a construit Castelul, care a fost terminat în anul 1910. Numele lui era Şiman Cofman. Fiind evreu el nu avea dreptul să stăpînească pămînt, nici să cumpere, deaceia el s-a botezat în legea creştină. A murit în 1911 şi după rugămintea lui a fost înmormîntat în cimitirul evreesc cu înţelegerea Rabinului – ca să facă un spital pentru evrei. Fiul lui, Ion Cofman a construit spitalul evreesc în 1912 – unde multă vreme a fost policlinica veche (astăzi sediul primăriei Edineţ).
Pînă în zilele noastre o parte a pămîntului din moşia satului sătenii o numesc a lui Şiman, iar rîpa din mijloc i se spune a lui Şiman, mai la vale de pădurea din deal.
În sat erau meşteri buni – Pascal Ion a Casandrei, (străbunelul lui Andrei Ion Pascal), care a construit moară de vînt, pe urmă de apă numită „turbină”. Alt meşter – Filip Boronciuc (străbunelul lui Valentina Ion Albu) a făcut oloiniţă. Făcea oloi din sămînţă de cînepă şi sîmburi de bostan, Iurcu Anuşceac – meşter de căruţe şi poloboace; Fiodor Boronî(nenea lui Saşca Bucatari) era cizmar.
În anul 1910 a fost buntul de la Feteşti, fiindcă Şiman nu vroia să dee pămînt în parte Gordineştilor. Şiman a chemat 40 de cazaci să liniştească norodul, dar n-a ieşit pe a lui, şi el şi-a dat cuvîntul să facă aşa cum vrea norodul.
În anul 1914 a început războiul cu Germania, în 1917 Gordineştii au fost ocupaţi de austrieci. Graniţa era hotarul satului Volodeni. În aceşti ani în „Corhană” s-a stabilit cu traiul Hriţu, care se pricepea la multe lucruri. A săpat şi a întărit cariera de piatră din stîncă. A adus cărucioare.
În anul 1918 se făcu „sloboda”, boierii au fugit. Norodul a dat foc curţilor boiereşti, de toate au fost 4 curţi. Peste puţin timp boierii au venit înapoi. Romanii au revenit în Basarabia. Ei erau conduşi de regele Ferdinand. Pentru a instaura disciplina ai au întrodus nişte legi aspre, care îi obligaupe oameni să le respecte.
La începutul anului 1918 s-a luat pămîntul de la boieri şi s-a dat ţăranilor, care nu aveau loturi. Pămîntul a fost împărţit de Gheorghe Luchianciuc cu inginerul Rimenschi cîte 3,5 ha de familie şi loc de casă pentru satul nou.
În 1941 s-a început războiul. Pe front au căzuţi 115 oameni din sat. După război în Gordineşti s-a făcut colectiv. În sat au fost create 2 colhozuri, oamenii au dat averea la colhoz şi au început să lucreze pămîntul cu tractoarele.
